CNDIPT OI POSDRU

Evaluarea formativă

Evaluare formativă are drept obiectiv general pe acela de a susține învățarea prin acordarea unui feedback prompt elevilor cu privire la stadiul atingerii rezultatelor planificate ale învățării și este însoțită de îndrumarea corespunzătoare, individualizată, a acestora.

Evaluare curentă, continuă, internă, evaluarea formativă este parte a procesului de formare a competențelor profesionale și realizarea acesteia este orientată de specificațiile privind probele de evaluare aferente  fiecărei competențe/rezultat al învâțârii stipulate de Standardul de pregătire profesională. Proiectarea și realizarea este făcută în conformitate cu recomandările metodologice specifice ale curricumului asociat calificării, ca parte integrantă a procesului de formare, indiferent unde și de către cine este realizat: în clasă, laboratoare și ateliere de către cadrele didactice, în întreprindere, la angenții economici, pe toată durata pregătirii practice,  de către cadrele didactice responsabile cu pregătirea practică și tutori, specialiști, din rândul angajaților, desemnați de agentul economic  pentru îndrumarea și urmărirea activității de instruire practică.

Evaluarea curentă a unităților de competențe cheie respectă, în învățământul profesional și tehnic, principiul conform căruia modul în care este proiectat procesul de formare corespunde modului în care este realizată evaluarea competențelor/rezultatelor învățării. Astfel, dobândirea competențelor cheie se evaluează în mod agregat în situațiile în care s-a realizat agregarea unității respective și separat, în situațiile în care unitatea de competențe cheie este proiectată în acest fel în curriculum. Rezultatele finale al evaluării pentru fiecare modul condiționează accesul elevilor la examenul de certificare.

Pregătirea și experiența evaluatorului sunt esentială în realizarea unei evaluări de calitate. Ea cere tact și implicare responsabilă în parcurgerea tuturor etapelor pentru realizarea unui feedback corespunzator. Unele dintre procedurile privind planificarea, proiectarea și realizarea evaluării sunt prezentate în Manualul de evaluare realizat sub coordonarea CNDIPT în cadrul Programului Phare.

Evaluarea presupune măsurare, apreciere și formularea judecăților de valoare. Realizarea acestor procese se face conform unor metode de evaluare operaționalizate de instrumentele de evaluare. Elaborarea unor instrumente de evaluare de calitate, adecvate obiectivelor evaluării, este o activitate complexă și dificilă care cere imaginație, creativitate dar, în primul rând, o foarte bună pregătire de specialitate și psihopedagogică.

Instrumentele de evaluare cuprind solicitările specifice adresate elevilor de a genera și transmite informații în vederea aprecierii și emiterii unor judecăți de valoare referitoare la procesele de învățare și rezultatele învățării în raport cu criterii prestabililte. Auxiliarele curriculare conțin exemple de astfel de probe de evaluare. Prin proiectele Phare, componenta Dezvoltare Instituțională, au fost elaborate, de asemenea, astfel de exemple de proceduri de evaluare. Un număr semnificativ de instrumente de evaluare au fost elaborate în cadrul proiectului Învățământul profesional și tehnic în domeniul TIC, proiect cofinanțat din Fondul Social European în cadrul POS DRU 2007-2013.

mai mult »