CNDIPT OI POSDRU

Sistemul European de Credite pentru Formarea Profesională (ECVET)

Sistemul de credite de acumulare și transfer ECVET (Sistemul European de Credite Transferabile pentru Formarea Profesională – European Credit Sistem for Vocational Education and Training) concretizează preocuparea la nivel European pentru asigurarea transparenței, compatibilității, transferabilității și recunoașterea competențelor și/sau a calificărilor între toate țările prin promovarea nivelurilor comune de referință, a principiiilor comune pentru certificare și a măsurilor comune privind transferul sistemului de credite în domeniul educației și formării profesionale. ECVET are în vedere crearea premiselor pentru recunoașterea competențelor dobândite în diferite contexte de învatare (formal, non-formal și informal).



Creditele masoară volumul de muncă, respectiv timpul de studiu necesar elevului pentru a obține, la nivel mediu, rezultatele învățării planificate pentru un program de studiu sau pentru o componentă a acestuia. Creditele nu dimensionează activitatea de instruire, desfășurată de profesor, ci activitatea de învățare, realizată de elev. Elevul avut în vedere este cel care a absolvit ciclul anterior de studii cu rezultate generale medii și care are cunostințele preliminare și deprinderile de muncă intelectuală necesare pentru a urma programul de studiu.
Creditele sunt exprimate printr-o valoare numerică atribuită întregului program de formare, fiecărei unitate de competențe, respectiv fiecărui modul. Valoarea creditelor este stabilită, pentru fiecare calificare, și stipulată de Standardul de Pregătire Profesională al calificării, respectiv de Curriculum pentru fiecare modul, în funcție de modul în care este structurată obținerea rezultatelor învățării planificate. Fiecarei unități de competențe din standard îi este alocat un numar de credite (între 0,5 și 2 credite). Suma creditelor tuturor unităților de competențe care formează o calificare reprezintă numarul de credite corespunzător unei calificări întregi. Acest lucru asigură mobilitatea și flexibilitatea pe parcursul formării profesionale.

Alocarea creditelor se realizează prin consultarea reprezentanților sectorului pe baza criteriilor:

 
  • complexitatea competențelor care compun unitatea de competențe

  • ponderea unității de competențe în structura întregii calificări

  • durata necesară pentru dobândirea competențelor

  • volumul de muncă depusă de elev pentru dobândirea competențelor